ROBIN and the BACKSTABBERS

Robin and the Backstabbers Out Of Doors Fest 2018

Robin and the Backstabbers este o trupă românească de rock formată în 2010 la inițiativa lui Andrei Robin Proca. Membrii își descriu muzica drept “pop melodramatic”.

Cu 8 single-uri #1 la Radio Guerrilla și City FM, albumul de debut Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad a fost printre cele mai bine vândute albume în prima lună de la lansare (topurile Cărturești și iTunes România), propulsându-i pe Robin and the Backstabbers în atenția publicului dornic de un suflu nou în muzica alternativă. Câștigând distincțiile „Cel mai bun rock alternativ” și „Artistul anului” la Gala On Air Music Awards 2013, trupa și-a continuat activitatea live prin turnee de cluburi precum și numeroase festivaluri open air.

Mult așteptatul volum secund al trilogiei „Bacovia Overdrive”, Arhanghel’sk, a fost lansat în primăvara anului 2015. Pentru întreaga campanie de lansare, susținută de videoclipuri precum „Arhanghel’sk” și „Muzică în cântece”, trupa a primit premiul Best Rock (r)Evolution la Gala METALHEAD Awards 2015.

În 2016, Robin and the Backstabbers au spus da unei noi provocări, reinterpretând o piesă a lui Alex Velea în cheie proprie – „E vina mea” – în cadrul campaniei „Blending Spirits”, cu un sound abraziv și un videoclip de imagine fascinant și provocator în regia lui Vlad Feneșan.

Iar acum, în 2018, așa începe totul, ca-ntr-un vis. Salve de tun. Un foc aprins. Noul cântec . /în /îm /pre //ună . este printre noi.


Iar acum, în 2018, așa începe totul, ca-ntr-un vis. Salve de tun. Un foc aprins. Noul cântec . /în /îm /pre //ună . este printre noi.